Un detaliu fascinant al pisicii de mare este coada sa lungă și subțire, care seamănă cu un bici. Pe această coadă se află un spin veninos, o adevărată armă a naturii, folosită doar pentru apărare. În ciuda reputației de a fi periculoasă, pisica de mare este o vietate pașnică și preferă să stea departe de conflicte. Înțepătura sa, deși dureroasă, este o măsură de ultimă instanță, folosită numai atunci când simte că viața îi este în pericol.

Pe lângă aspectul ei unic, pisica de mare este un prădător iscusit. Hrana ei preferată constă în crustacee, moluște și pești mici. Stă nemișcată, perfect camuflată pe fundul mării, și așteaptă cu răbdare ca prada să se apropie. Apoi, cu o mișcare rapidă, își capturează victima. Dinții săi sunt adaptați pentru a zdrobi cochiliile tari ale moluștelor, făcând-o o adevărată maestră a supraviețuirii.

Reproducerea pisicii de mare este la fel de interesantă ca și ea. Este o specie ovovivipară, ceea ce înseamnă că puii se dezvoltă în interiorul mamei până sunt complet formați. În momentul nașterii, aceștia ies gata să înoate și să se descurce singuri în apele adânci. Micuțele pisici de mare sunt copii fidele ale adulților, dar mult mai mici și mai fragile.

Deși este o specie rezistentă, pisica de mare se confruntă cu numeroase pericole din cauza pescuitului excesiv și a poluării din Marea Neagră. De aceea, este esențial să o protejăm, respectând regulile stricte de pescuit și având grijă de ecosistemele marine.

Pisica de mare este un simbol al grației și al supraviețuirii în adâncurile necunoscute. De fiecare dată când valurile Mării Negre dansează sub soare, ea plutește în tăcere pe fundul apei, păstrându-și eleganța și misterul. Această creatură unică ne amintește de frumusețea și delicatețea naturii, care trebuie apreciată și protejată.

Habitat și comportament

• Cambula preferă apele costiere, nisipoase sau nămoloase, dar poate fi întâlnită și la adâncimi mai mari, până la 50-70 de metri.
• Se camuflează excelent pe fundul mării, rămânând nemișcată pentru a se feri de prădători sau pentru a prinde prada.
• Este o specie eurihalină, ceea ce înseamnă că poate tolera variabile mari de salinitate, fiind des întâlnită și în estuare sau în apropierea gurilor de vărsare ale râurilor.
• Hrana
• Cambula este un prădător de fund. Dieta sa include:
  Viermi marini, crustacee mici (cum ar fi creveții) și moluște.
  Uneori consumă și pești mici care trăiesc aproape de fundul mării.
  Hrănirea se face noaptea, când cambula devine mai activă, în timp ce ziua stă de obicei camuflată.
• 
  
  Reproducere
• Cambula se reproduce în lunile primăvară și vară. Femelele depun un număr impresionant de ouă, de ordinul sutelor de mii, care plutesc liber în apă.
  Puii eclozează din ouă sub formă de larve care înoată vertical, iar pe măsură ce cresc, corpul lor începe să se aplatizeze, iar unul dintre ochi migrează pe partea superioară a corpului.
• 
  
  Importanță economică și ecologică
• 
  Cambula este o specie importantă pentru pescuitul comercial și recreativ în Marea Neagră. Este apreciată pentru carnea sa gustoasă și slabă.
  Joacă un rol esențial în ecosistem, controlând populațiile de nevertebrate de pe fundul mării și fiind, la rândul ei, o sursă de hrană pentru prădători mai mari, precum delfinii sau rechinii.
• 
  
  Amenințări și conservare
• 
  Deși este o specie relativ comună, cambula se confruntă cu provocări cauzate de poluarea habitatului, pescuitul excesiv și schimbările climatice care afectează salinitatea și temperatura Mării Negre.
  Pentru a o proteja, multe țări au implementat reglementări stricte privind dimensiunea minimă de capturare și sezonul de pescuit.
• 
  
  Curiozități despre cambulă
• 
  Cambula își poate schimba ușor culoarea pentru a se potrivi cu mediul înconjurător, făcându-se aproape invizibilă pe fundul nisipos sau nămolos.
  Spre deosebire de calcan, care este un prădător activ, cambula preferă să se bazeze pe răbdare, rămânând ascunsă și așteptând să apară hrana.
  Transformarea larvelor sale într-un pește plat, cu ochii pe o singură parte, este una dintre cele mai fascinante adaptări din lumea peștilor.
  Cambula este, astfel, o bijuterie discretă a adâncurilor Mării Negre, o specie adaptabilă și esențială pentru sănătatea ecosistemului marin.
  
  
  

Înotul:

Căluțul de mare este un înotător lent, folosindu-se de aripioara dorsală pentru a se deplasa și de cele pectorale pentru a-și menține echilibrul.

De obicei, preferă să se agațe cu coada sa prehensilă de plantele subacvatice, cum ar fi algele sau iarba de mare, mai degrabă decât să înoate activ.

Comportament și stil de viață

Hrănire:

Căluțul de mare se hrănește cu plancton, crustacee mici și alte organisme acvatice de dimensiuni reduse. Este un prădător discret, folosindu-și botul tubular pentru a aspira prada.

Camuflaj:

Este un maestru al camuflajului, reușind să se integreze perfect în vegetația subacvatică pentru a se proteja de prădători.

Comportament social:

Căluții de mare sunt adesea monogami, formând perechi care rămân împreună pentru o perioadă lungă de timp. Uneori, perechile se întâlnesc zilnic pentru a „dansa” împreună, un comportament considerat o formă de întărire a legăturii dintre parteneri.

Reproducere – O curiozitate uimitoare

Căluțul de mare este renumit pentru modul său unic de reproducere. Masculul este cel care poartă ouăle și are grijă de viitorii pui!

1. Femela depune ouăle într-un buzunar special situat pe abdomenul masculului, numit marsupiu.
2. Masculul fertilizează ouăle în interiorul marsupiului și le protejează timp de câteva săptămâni.
3. După această perioadă, masculul „naște” puii, care sunt complet formați și gata să se descurce singuri.
4. Habitat
5. Căluții de mare trăiesc în zonele puțin adânci ale Mării Negre, în special în apropierea țărmului, unde găsesc vegetație abundentă.
6. Preferă medii liniștite, cu apă clară, și adesea sunt găsiți în zonele unde iarba de mare sau algele marine oferă un refugiu perfect.
7. Importanță ecologică și simbolică
8. Căluțul de mare joacă un rol important în ecosistemul marin, ajutând la controlul populațiilor de plancton și crustacee mici.
9. Este, de asemenea, un simbol al echilibrului natural și al frumuseții vieții marine.

Lungimea sa variază între 18 și 30 de centimetri, dar în unele cazuri excepționale, poate ajunge până la 50 de centimetri. Linia laterală, un detaliu fascinant al anatomiei sale, traversează corpul și se întinde până pe coadă, ca un fir magic care conectează toate părțile corpului său. Gura mare, înzestrată cu dinți mici în rândul interior și mai mari în cel exterior, îl ajută să își procure hrana din mediul său bogat și variat.

O trăsătură distinctivă a acestui pește este îmbinarea dintre prima și a doua înotătoare dorsală, unite la bază, ceea ce îi conferă o linie fluidă, iar coada sa, ușor rotunjită, adaugă o notă suplimentară de eleganță. Culorile sale sunt deosebit de frumoase: spatele și laturile sunt cafeniu-întunecat, abdomenul este mai deschis, iar înotătoarele – pectorale, ventrale și cea anală – sunt negre, împodobite cu margini albe delicate.

Acest pește își lasă urma în istoria mării în timpul verii, când începe să se reproducă. În această perioadă, adulții își eliberează produsele genitale în largul mării, iar icrele plutitoare, pelagice, sunt lăsate să fie purtate de curenți, promițând noi generații în adâncuri.

Când vine vorba despre hrană, acest pește este un adevărat gourmet marin. Dieta sa include plante marine, pești mici și crustacei, toate fiind surse de energie care îl ajută să își mențină agilitatea și vitalitatea.

Clasificat cu meticulozitate în lumea fascinantă a științei, acest pește aparține regnului Animalia, fiind inclus în încrengătura Chordata și subîncrengătura Vertebrata. Este parte din clasa Actinopterygii, ordinul Perciformes și familia Sciaenidae, aparținând genului Sciaena.

Această creatură rară și elegantă rămâne o comoară ascunsă a Mării Negre, un simbol al bogăției și complexității vieții marine. Povestea sa ne reamintește cât de important este să protejăm mările și locuitorii lor, pentru ca aceste minuni ale naturii să continue să fascineze generații întregi.

Acest locuitor al adâncurilor are un corp alungit și turtit lateral, perfect adaptat pentru a se strecura printre pietrele de pe fundul mării. Solzii săi, de dimensiuni medii, îi conferă o armură discretă, dar eficientă. Poate atinge dimensiuni impresionante, uneori chiar spectaculoase: lungimea sa poate depăși 1 metru, iar greutatea poate ajunge până la 30 de kilograme. Este o adevărată forță a naturii!

Gura sa, de dimensiuni potrivite, este dotată cu dinți mici așezați pe falci în mai multe rânduri, dovedind adaptabilitatea sa ca prădător. Totuși, ceea ce impresionează cel mai mult este aspectul său elegant și culorile sale fascinante. Spatele poartă o nuanță cenușiu-albăstruie, în timp ce laturile sale au o tentă galben-cafenie ce se transformă treptat într-un abdomen argintiu strălucitor. Ca un semn distinctiv, pe laturile și spatele său sunt desenate 25-30 de dungi oblice, negricioase, care îi dau un aer deosebit. Marginea posterioară a operculului este decorată cu o pată întunecată, alungită, ca o semnătură a speciei.

Primăvara, în lunile martie și aprilie, acest pește devine protagonistul unui spectacol unic al naturii. În perioada de reproducere, femelele își freacă abdomenul de pietrele de pe fundul mării, depunându-și icrele care se lipesc de pietre și de plantele marine. Este un ritual simplu, dar esențial pentru perpetuarea speciei.

Dietele sale sunt la fel de variate pe cât sunt de fascinante. Se hrănește cu hamsii, sardele, scrumbii albastre și barbuni, dar nu refuză nici crustaceii, viermii sau algele. Astfel, acest pește este un element cheie în ecosistemul marin, contribuind la echilibrul delicat al vieții subacvatice.

Clasificat științific cu meticulozitate, acest pește aparține regnului Animalia și este inclus în încrengătura Chordata și subîncrengătura Vertebrata. Aparține clasei Actinopterygii, ordinului Perciformes, familiei Sciaenidae și genului Umbrina.

Această specie rară, cu viața sa fascinantă și aspectul său impunător, rămâne un simbol al bogăției și diversității Mării Negre. Povestea sa ne invită să privim dincolo de suprafața apei și să apreciem frumusețea ascunsă a adâncurilor.

Aspect și dimensiuni

Chefalul are un corp fusiform, alungit, care îl ajută să se deplaseze rapid în apă. Este acoperit de solzi mari și lucioși, cu o coloratură specifică: spatele este gri-verzui sau albastru-verzui, iar părțile laterale sunt argintii. Abdomenul său este alb, conferindu-i un aspect elegant și curat.

Lungimea medie a chefalilor din Marea Neagră variază între 30 și 60 cm, dar unii indivizi pot depăși 1 metru și cântări până la 5-6 kg, în funcție de vârstă și condițiile de mediu.

Hrană și stil de viață

Chefalul este un pește omnivor, cu o dietă variată. Se hrănește cu alge, plancton, crustacei mici și alte particule organice pe care le filtrează de pe fundul apei sau de pe suprafețele stâncoase. Gura sa este mică, dar adaptată pentru a culege hrană din medii diverse.

Se reproduce în timpul verii, când depune icrele în larg, într-un ritual natural de perpetuare a speciei. Larvele eclozează și sunt purtate de curenți spre zonele mai liniștite, unde găsesc hrană și protecție.

Importanța ecologică și economică

Chefalul joacă un rol esențial în ecosistemele marine, contribuind la echilibrul dintre flora și fauna acvatică. Este o specie care ajută la menținerea clarității apei, prin modul său de hrănire ce implică filtrarea sedimentelor.

Din punct de vedere economic, chefalul este extrem de valoros, fiind capturat atât pentru consum proaspăt, cât și pentru prepararea unor delicatese, cum ar fi icrele sărate, cunoscute sub numele de bottarga. Carnea sa este apreciată pentru textura fermă și gustul său delicat, fiind o delicatesă în bucătăria marină.

Curiozități despre chefal

1. Chefalii sunt cunoscuți pentru rezistența lor extraordinară. Pot supraviețui în ape cu salinitate variabilă, inclusiv în ape sărace în oxigen.
2. Se deplasează în carduri bine organizate, ceea ce le oferă protecție împotriva prădătorilor.
3. În mitologia populară marină, chefalul era considerat un simbol al abundenței și al fertilității datorită naturii sale prolifice.

Protecția chefalului în Marea Neagră

Deși chefalul nu este considerat o specie pe cale de dispariție, pescuitul excesiv și poluarea apelor sunt amenințări constante pentru populațiile sale. Regulile de pescuit și protecția habitatelor marine sunt esențiale pentru a menține aceste specii în apele Mării Negre.

Chefalul rămâne o comoară vie a Mării Negre, o combinație de grație naturală și utilitate ecologică. Fie că îl vedem sărind din apă, îl admirăm în adâncuri sau îl savurăm într-un preparat culinar, chefalul este o specie care ne conectează mai profund cu bogățiile mării.

Rândunica de Mare și Legenda Lacrimilor Pierdute

Rândunica de mare, acest pește fascinant al Mării Negre, nu este doar un simbol al frumuseții marine, ci și o vietate învăluită în legende misterioase, păstrate de generații întregi de pescari.

Se spune că rândunica de mare are un suflet delicat, aproape uman, iar bătrânii pescari cred că poate plânge. Această credință vine din sunetele ciudate, asemănătoare unui scâncet, pe care le scoate atunci când este capturată. Aceste "lacrimi" sunt, de fapt, un mecanism natural al peștelui, dar pentru cei care navighează de o viață în larg, ele reprezintă mai mult decât atât – sunt un semn al legăturii misterioase dintre om și mare.

O altă poveste populară spune că rândunica de mare trăiește toată viața în pereche, ca un simbol al iubirii și fidelității. Pescarii spun că, dacă prinzi o rândunică de mare, perechea sa va muri de tristețe, incapabilă să trăiască fără celălalt. De aceea, mulți bătrâni care prind această specie o eliberează cu grijă înapoi în apă, oferindu-i șansa să-și găsească din nou perechea.

Pentru pescari, rândunica de mare nu este doar un pește, ci un mesager al mării, un spirit liber care ne învață despre dragoste, sacrificiu și respect pentru natură. Această legendă îi determină pe mulți să privească rândunica de mare nu ca pe o captură, ci ca pe un dar efemer, menit să fie admirat și apoi eliberat.

Cu aripile sale colorate care par să îmbrățișeze marea și cu sunetele care amintesc de plânsetul unei vietăți fragile, rândunica de mare rămâne un simbol al misterului și al respectului profund pentru bogățiile adâncurilor.

Un curcubeu subacvatic

Culorile rândunicii de mare sunt de-a dreptul spectaculoase: spatele brun, cenușiu sau gălbui se combină cu laturile brun-roșcate și abdomenul alb-gălbui, creând un amestec fascinant. Înotătoarele, adevărata sa bijuterie, sunt viu colorate în nuanțe de verde, albastru, roșu și roz, oferindu-i un aspect de fluture marin.

Comportament și stil de viață

Rândunica de mare are un stil de viață discret, fiind o specie rară în apele românești. Se hrănește cu crustacei, moluște și pești mici, explorând fundul mării cu ajutorul "ghearelor" sale ventrale. Este un prădător adaptabil și eficient, dar nu constituie o captură obișnuită pentru pescarii locali, din cauza rarității sale.

Importanță și conservare

Deși are o carne apreciată pentru gustul său fin, rândunica de mare nu are o importanță economică semnificativă, fiind mai degrabă o comoară ascunsă a Mării Negre. Frumusețea sa naturală și unicitatea o fac însă un simbol al diversității marine, atrăgând admirația scafandrilor și biologilor marini deopotrivă.

Rândunica de mare rămâne un exemplu perfect al bogăției ascunse în adâncurile Mării Negre, un pește care ne amintește de delicatețea și complexitatea lumii subacvatice.

Aspectul misterios al boului de mare

Boul de mare este ușor de recunoscut datorită formei neobișnuite a corpului. Partea din față este lată și robustă, în timp ce partea posterioară se subțiază grațios. Capul său masiv este acoperit cu plăci osoase și tepi ascuțiți, care îi oferă un aspect înfricoșător, dar fascinant. Doi dintre acești tepi proeminenți sunt poziționați în colțurile de sus ale operculului.

Ajungând până la 30 cm lungime, boul de mare este acoperit cu solzi mici, însă abdomenul este complet lipsit de aceștia. Culoarea sa este brun-cenușie în partea superioară, cu abdomenul albicios și cu un șir de puncte albe mari, care strălucesc de-a lungul liniei laterale. Prima înotătoare dorsală este complet neagră, iar celelalte sunt fumurii, contribuind la camuflajul său perfect în mediul nisipos.

Ciclul de viață

Reproducerea boului de mare are loc între lunile iunie și august. Icrele sale mici, transparente și plutitoare sunt eliberate în apele calde de vară. Larvele trăiesc inițial la suprafața apei, iar pe măsură ce cresc, coboară treptat către fundul mării, unde încep să adopte stilul de viață specific adulților.

Un pește rar și fascinant

Deși nu are o valoare economică semnificativă, boul de mare atrage atenția prin unicitatea sa. Este mai degrabă un subiect de admirație pentru biologi și scafandri decât o captură pentru pescari.

Boul de mare rămâne un simbol al adaptării și ingeniozității naturii, un prădător tăcut al adâncurilor care transformă nisipul într-un ascunziș perfect și care ne amintește de complexitatea ecosistemelor marine.

Culoare și camuflaj

Scorpia de mare este expertă în camuflaj. Coloritul său cafeniu, punctat cu pete negre și alte modele întunecate, se schimbă în funcție de mediul înconjurător, ajutând-o să devină aproape invizibilă printre pietre și alge. Această abilitate o face un prădător de succes și un maestru al supraviețuirii.

Viața în adâncuri

Scorpia de mare preferă adâncimile de până la 30 m, unde se hrănește cu mici viețuitoare marine. Se reproduce în timpul verii, continuând astfel să mențină prezența sa misterioasă în ecosistemul marin.

O delicatesă necunoscută în România

Deși carnea scorpiei de mare nu este consumată în mod obișnuit pe litoralul românesc, ea este considerată o delicatesă în regiunile sudice ale Europei, fiind utilizată în preparate culinare rafinate.

Un prădător veninos, dar fascinant

Scorpia de mare este mai mult decât un simplu pește – este o creație impresionantă a naturii, care fascinează prin aspectul său neobișnuit, comportamentul adaptativ și misterul pe care îl emană în adâncurile Mării Negre. Fie că o admiri pentru camuflajul său impecabil, fie că o eviți din cauza tepiilor veninoși, scorpia de mare rămâne o comoară ascunsă a adâncurilor, pe care doar cei curajoși sau norocoși o pot descoperi.

Culoare

• Corp gri-violaceu sau roșiatic, traversat de 7-9 benzi verticale albastre-închise.
• Obrajii au o nuanță roz-portocalie, cu dungi și pete albastruie ce seamănă cu inscripții, de unde și denumirea.
• Opercul: Prezintă o pată întunecată distinctivă.

Alimentație

• Se hrănește în principal cu pești mici și garizi, fiind un prădător adaptat la habitatul său pietros și adânc.

Importanță

Deși este mai puțin cunoscut în pescuitul sportiv sau comercial din România, bibanul de mare pătat este apreciat în alte regiuni pentru carnea sa gustoasă. Este, de asemenea, o specie fascinantă pentru scufundători și pasionații de biodiversitate marină datorită culorilor și desenelor sale unice.

Caracteristici fizice

• Dimensiuni:
  • Mascul: până la 14 cm.
  • Femelă: până la 23 cm.
• Corp: Alungit, ușor comprimat, acoperit cu solzi mari care se desprind ușor.
• Cap: Profil convex, cu ochii situați lateral, aproape de partea superioară a capului.
• Gură: Mare, protractilă (se poate extinde), având o pereche de mustăți lungi pe falca inferioară, utilizate pentru detectarea hranei.
• Colorație: Corp roșu-rozaceu, înotătoarele galbene, iar laturile și burta alb-argintii.

Reproducere

• Are loc între iunie și septembrie, când temperatura apei este între 9-23°C.
• Icrele: Sunt pelagice, având un diametru de aproximativ 0,9 mm.

Hrănire

• Se hrănește cu crustacei, viermi și detritus vegetal.

Pescuit și consum

• Sezon de pescuit: Începe în luna mai și continuă până în toamnă.
• Consum:
  • Carnea este extrem de gustoasă.
  • Este consumat proaspăt, afumat sau conservat.

Importanță economică și culinară

Barbunul este unul dintre cei mai apreciați pești din Marea Neagră datorită cărnii sale delicate, cu o aromă distinctă. Este adesea servit în preparate tradiționale, prăjit sau gătit pe grătar.

Comportament și reproducere

• Mod de viață: Petrece mult timp îngropat în nisip, de unde atacă prada cu o viteză impresionantă.
• Hrana: Este un prădător oportunist, consumând pești mici (cum ar fi puii de calcan), creveți și viermi.
• Reproducere: Se reproduce în lunile iunie și iulie. Larvele eclozează rapid din icrele fecundate.

Toxicitate și pericol

• Dracul de mare este cunoscut pentru tepii săi veninoși, localizați pe înotătoarea dorsală și pe operculi.
• Înțepătura poate provoca dureri intense și simptome grave, inclusiv umflături, febră și reacții sistemice. Este esențial ca pescarii să fie foarte atenți în manipularea acestui pește.

Consum

Deși carnea sa este gustoasă, dracul de mare este consumat doar de cei care cunosc bine această specie. Este necesară o manipulare atentă pentru a evita contactul cu tepii veninoși.

Habitat

• Preferă locurile stâncoase, adăpostite de furtuni, fiind o specie bentonică adaptată mediilor mai liniștite.

Taxonomie

• Regnul: Animalia
• Încrengătura: Chordata
• Subîncrengătura: Vertebrata
• Clasa: Actinopterygii
• Ordinul: Perciformes
• Familia: Pomacentridae
• Genul: Chromis

Observații

Deși nu este foarte comună în Marea Neagră, castanela contribuie la biodiversitatea zonei, fiind o specie interesantă pentru scufundători și observatorii de pești. Reflexele aurii și petele întunecate îi conferă un aspect unic și elegant.

Comportament și hrană

• Trăiește în bancuri mici, de până la 30 de exemplare, în straturile superioare ale mării.
• Urmărește cardurile de hamsii, scrumbii albastre și stavrizi, hrana sa principală.
• Noaptea coboară în straturi mai adânci, urmărind peștii în migrațiile lor verticale.
• Este considerat cel mai agresiv răpitor din Marea Neagră.

Reproducere și migrație

• Ajunge la maturitate sexuală la 3-4 ani.
• Se reproduce în iunie-august, în apropierea coastelor.
• Iarna, lufarul (puiet și adulți) migrează înapoi spre sud, ajungând în Marea Marmara și, uneori, în Mediterană.

Importanță culinară

• Carnea sa albă, gustoasă și delicată este foarte apreciată.
• Este consumat proaspăt, gătit simplu (prăjit, pe grătar) sau inclus în preparate tradiționale.

Habitat și comportament

• Habitat:
  • Preferă apele de coastă, în special cele stâncoase sau zonele cu posidonia (iarbă de mare).
  • Trăiește la adâncimi variabile, de obicei între 1-50 m.
  • În apele românești, este întâlnită sporadic, dar mai frecventă în alte regiuni ale Mării Negre și Mediteranei.
• Comportament:
  • Este o specie diurnă, activă în timpul zilei.
  • Trăiește în grupuri mici, dar poate fi întâlnită și solitară.
  • Hrănirea are loc predominant pe fundul marin, unde caută alimente.

Alimentație

• Este omnivoră, cu preferințe carnivore:
  • Se hrănește cu crustacee mici, moluste, alge și alte organisme bentonice.
  • Adesea „răscolește” substratul pentru a găsi hrană.

Importanță culinară

Hiena mării are o carne albă, fragedă și gustoasă, fiind apreciată în bucătăriile mediteraneene și nu numai.

Caracteristici fizice:

• Dimensiuni:
  • Lungime obișnuită: 12-15 cm.
  • Exemplare excepționale: până la 20 cm.
• Corp: Oval și turtit lateral, acoperit cu solzi potrivit de mari, mai mici pe pedunculul codal, opercul și preopercul.
• Dentitție:
  • 8 incisivi lați, verticali, pe fiecare falcă.
  • Molari aranjați pe 3-4 rânduri pe maxilă și 2-3 rânduri pe mandibulă.
• Colorație:
  • Spatele auriu, laturile și abdomenul argintii.
  • O dungă neagră transversală pe pedunculul codal.
  • Pata neagră deasupra bazei înotătoarelor pectorale.
  • Înotătoarele au o nuanță gălbuie.

Reproducere:

• Se reproduce în perioada iunie-august.
• Icrele sunt aruncate la suprafața apei, în special la amurg.

Importanță:

Este apreciat pentru carnea sa gustoasă, însă este mai puțin valoros din punct de vedere economic comparativ cu alte specii din familia Sparidae.

Caracteristici generale ale guvizilor.

• Dimensiuni:
  • Majoritatea speciilor au dimensiuni de 5-15 cm, dar unele pot ajunge la 20-25 cm.
• Aspect:
  • Corp alungit, cap mare și bot rotunjit.
  • Înotătoarele pectorale sunt mari, iar ventralele sunt unite, formând o ventuză cu care se fixează pe substrat.
• Comportament:
  • Sunt sedentari și petrec majoritatea timpului pe fundul mării.
  • Hrănire: Guvizii sunt carnivori, hrănindu-se cu crustacee, viermi și pești mici.

Reproducere

• Depun icrele în lunile de primăvară și vară, pe substrat, sub pietre sau în alte locuri protejate.
• Masculii protejează icrele până la eclozare.

Importanță culinară

Guvizii sunt apreciați pentru carnea lor gustoasă și sunt des întâlniți în bucătăria tradițională din zona litoralului românesc.

Corp:

Masiv, acoperit cu solzi mici (ctenoizi).

Regiuni fără solzi: gâtul, operculul și baza înotătoarei pectorale.

Cap:

Lung, turtit, triunghiular, cu o gură largă și mandibula proeminentă.

Culoare:

Spatele galben-brun cu dungi transversale brune.

Uneori, indivizii pot avea o colorație galbenă cu alb.

Pete distinctive: 2-3 pete închise la baza înotătoarei pectorale.

Colorație:

• Culoare generală cenușie-cafenie, cu dungi și pete albastrui neregulate.
• Înotătoarele dorsale și coada: Galbui-maslinii, cu puncte albastre bine definite.
• Laturile corpului: Cu o pată cafenie distinctă.
• Reproducere: Masculii capătă o colorație foarte vie în timpul perioadei de reproducere.

Reproducere:

• Are loc în lunile mai-iunie.
• Femelele depun icrele pe alge sau direct pe fundul apei.
• Hrănire:
• Se hrănește cu: Crustacei.
  Viermi.
  Pești mici (precum hamsiile).
  Icre de guvizi sau alți pești.
  Plante marine.
  
  Importanță:
• 
  Datorită comportamentului său specific și culorilor frumoase, smaridul este o prezență interesantă în ecosistemele marine.
  Este apreciat în unele regiuni pentru carnea sa gustoasă, dar are o valoare economică modestă.

Colorație:

Înotătoarea anală, pectoralele și coada: Cenușii.

Spatele și capul: Verzi-albăstrui.

Laturile: Argintii, cu reflexe galben-aurii.

Abdomenul: Albicios.

Particularități:

La baza înotătoarelor pectorale, se observă o pată distinctă, negru-violacee.

Înotătoarea dorsală: Albastruie.

Înotătoarele ventrale: Violet-cenușii.

Reproducere:

• Perioada de reproducere are loc către sfârșitul iernii.
• Hermafrodism periodic: Dorada trece prin schimbări sexuale naturale în anumite etape ale vieții sale.

Hrănire:

• Se hrănește predominant cu moluste, demonstrând un comportament selectiv:
  • Consumă doar carnea moluștelor.
  • Cochiliile sunt aruncate, fără a fi consumate.

Importanță economică și ecologică:

• Dorada este foarte apreciată pentru carnea sa delicată și este considerată o specie valoroasă în pescuitul comercial și în acvacultură.
• Deși rar întâlnită în Marea Neagră, ea reprezintă un simbol al biodiversității marine din zonele temperate.

Alte subspecii ale genului Symphodus:

Symphodus cinereus Bonnaterre, 1788 (Buzat cinereus)

• Dimensiuni: 8-12 cm (rar 16 cm).
• Colorație: Cenușiu-verzui-gălbui cu dungi sau pete cafenii.
• Particularitate: Pata neagră rotundă la baza cozii.
• Habitat: Alge și stânci.

Symphodus roissali Risso, 1810 (Buzat roissali)

• Dimensiuni: 8-12 cm (rar 16 cm).
• Colorație: Cenușiu-gălbui-verzui, pete negre pe opercul și baza cozii.
• Habitat: Stânci și alge marine.

Symphodus tinca Linnaeus, 1758 (Buzat tinca)

• Dimensiuni: Până la 20 cm.
• Colorație: Variabilă, de la roșcat-ruginiu la albastru-verzui, pete roz pe dorsală.
• Habitat: Tufe de Zostera și pietre.

Symphodus rostratus Bloch, 1791 (Buzat rostratus)

• Dimensiuni: 8-15 cm.
• Colorație: Galben-cafenie sau verde-cafenie, puncte violacee pe dorsală.
• Habitat: Stânci și alge.

Ctenolabrus rupestris Linnaeus, 1758 (Buzat rupestris)

• Dimensiuni: 10-15 cm.
• Colorație: Cenușiu-cafenie, pete negre caracteristice la baza dorsalei, pectorale și coadă.
• Habitat: Pietre și alge marine.

Coris julis Linnaeus, 1758 (Buzat julis)

Habitat: Tufe de alge marine și stânci.

Dimensiuni: 15-20 cm (rar 30 cm).

Colorație: Spate verzui-albăstrui, laturi argintii cu dungi violete și portocalii.

Reproducere:

• Maturitate sexuală: 2-3 ani.
• Sezon de reproducere: Iunie-august.
• Detalii:
  • Femelele depun 150.000-1.000.000 icre, pelagice, cu diametrul de 0,7-1 mm.
  • Larvele, de 2 mm, au un sac vitelin mare și cresc rapid, integrându-se în carduri în aceeași vară.

Hrănire:

• Se hrănește în principal cu pești mici, precum:
  • Hamsii
  • Aterine
  • Gingirică
  • Barbuni
  • Sprot
• Consumă și crustacee, viermi policheți, diatomee și alge.

Importanță economică:

Utilizare: proaspăt, sărat sau în conserve.

Carnea: apreciată pentru gustul excelent.

Colorație:

• Spate: brun-cenușiu cu puncte și dungi sidefii.
• Laturi: mai deschise, cu 18-20 benzi transversale argintii.
• Abdomen: alb-argintiu.
• Înotătoare dorsale: dungi oblice ondulate, albe sau sidefii, cu margini negre.
  • La femele, dungile dorsale sunt negricioase, iar marginea analei este neagră.

Reproducere:

• Are loc probabil în timpul verii (iulie-august).
• Icrele: sunt pelagice.

Hrănire:

Cumacee

Se hrănește cu crustacee mici, precum:

Izopode

Amfipode

Colorație:

• Spate: Albastruie.
• Flancuri și abdomen: Albe, cu o bandă argintie pe flancuri.
• Cap: Reflexii aurii pe laturi, cu o pată albastră pe partea superioară a operculului.
• Înotătoare: Hialine (transparente).

Reproducere:

• Datele despre reproducerea speciei sunt neconcludente, dar se pare că are loc primăvara devreme (martie).

Comportament și hrănire:

• În timpul zilei, stă îngropată în nisip.
• Noaptea, iese la vânătoare în bancuri numeroase, urmărind crustacee mici în masa apei.
• Comportament legat de temperatură:
  • Când curenții devin reci, se apropie în număr mare de țărm.

Importanță economică:

Carnea este gustoasă, însă nu este consumată în mod obișnuit la noi.

Colorație:

Oasele: Verzi.

Spate: Verziu-albăstrui, cu o linie mijlocie întunecată, însoțită de alte două mai subțiri.

Flancuri: O bandă argintie strălucitoare.

Burta: Argintie.

Reproducere:

• Maturitatea sexuală este atinsă la 3-6 ani.
• Reproducerea are loc când apa atinge 10–12°C, în perioada aprilie-august.
• Femela depune între 3.000 și 4.000 de icre pe algele marine, utilizând filamente pentru fixarea acestora.
• După 5 săptămâni, larvele (lungime de 13 mm) sunt eliberate, având o pigmentație galbenă sau măslinie.

Hrănire:

• Specie carnivoră, se hrănește cu:
  • Pești mici care înoată la suprafață: hamsii, aterine, puiet de chefal.
  • Crustacei mici.
  • Insecte care cad pe suprafața apei.

Importanță economică:

Carne: Albă, gustoasă, apreciată proaspătă și afumată.

Reproducere și comportament

• Perioada de reproducere: din iunie până în septembrie, doar în timpul nopții, între miezul nopții și zori, atât în larg cât și aproape de țărmuri.
• Maturizare: indivizii devin maturi la vârsta de un an și se reproduc de 2-3 ori pe parcursul vieții.
• Icre: pelagice, iar durata ecloziunii este de 25 – 30 de ore.
• Puietul: de multe ori iernează în apropierea țărmurilor.

Utilizare

Hamsia este un pește valoros pentru pescuit, fiind consumat adesea sărat sau sub formă de anșoa.

Reproducere:

• Perioada de reproducere: Iunie – August.
• Femela depune icrele într-o pungă incubatoare formată din cutele pielii masculului, situată pe abdomen.
• Fiecare icră are o celulă proprie în pungă.
• Durata incubației: Aproximativ 4 săptămâni.
  • Pe măsură ce embrionii cresc, pielea pungii devine subțire și transparentă, permițând observarea ochilor viitorilor pui.

Hrănire:

• Se hrănește cu:
  • Crustacei.
  • Pești mici, adesea mai mari decât el.
• Utilizează gura sa mare, care se poate dilata semnificativ, pentru a captura prada.

Particularități:

Deplasarea sa și camuflajul sunt adaptări pentru supraviețuirea în mediul dens vegetat al fundurilor marine.

Este un exemplu rar de rol parental masculin: masculii poartă icrele și le protejează până la eclozare.

Formă:

Corp alungit, ușor comprimat lateral.

Solzi relativ mici și bine fixați.

Comportament și reproducere:

• Este o specie socială, formând bancuri numeroase, mai ales în zonele apropiate de coastă.
• Reproducere:
  • Are loc în perioada primăvară-vară.
  • Depunerea icrelor are loc în ape puțin adânci, în zone protejate.

Biologie

Fusilierii lunari formează școli mari în ape intermediare, de-a lungul marginii superioare a pantelelor abrupte și în apropierea recifelor de corali. Aceștia formează frecvent școli mixte cu alți fusilierii. Se hrănesc cu zooplancton. Adulții se hrănesc în ape adânci și clare, la distanță de recif în timpul zilei, refugiindu-se în recif pe timpul nopții, în timp ce juvenilii preferă să rămână aproape de recif. Juvenilii se asociază frecvent cu alți fusilierii juvenili, în special cu Caesio cuning. Aceasta este o specie ovovivipară, care depune un număr mare de ouă pelagice mici.

Habitat și răspândire

• Habitat:
  • Trăiește pe substraturi nisipoase și stâncoase, de la linia țărmului până la adâncimi de 30 m.
  • Preferă ape cu temperaturi moderate și este adaptabilă la variații de salinitate.
• Origine și răspândire:
  • Originară din Marea Japoniei, Marea Chinei și Marea Galbenă, a fost introdusă accidental în Marea Neagră în anii 1940-1950, prin intermediul navelor comerciale.
  • Prima semnalare în Marea Neagră a fost în 1948, în zona portului Novorossiisk, iar în România a apărut în 1963.

Reproducere și longevitate

• Rapana se înmulțește prin ouă, depuse sub formă de ciorchini atașați pe substrat.
• Incubare: Ouăle eclozează după aproximativ 17 zile la o temperatură de 18-20°C.
• Longevitate: Poate trăi peste 10 ani, atingând maturitatea în aproximativ 2 ani.

Rol ecologic și impact

1. Specie invazivă:
   • Considerează un prădător agresiv, hrănindu-se cu moluște bivalve precum midii și stridii, care sunt esențiale pentru filtrarea apei mării și menținerea clarității acesteia.
   • Reducerea populațiilor de moluște native afectează biodiversitatea marină.
2. Impact negativ:
   • Dezechilibrează ecosistemele din Marea Neagră prin înmulțirea rapidă și consumul excesiv de specii locale.
   • Crește competiția pentru hrană cu alte specii.

Importanță economică

Exploatare comercială:

Rapana este o resursă valorificată în scopuri culinare, fiind exportată masiv către piețele din Extremul Orient, în special în Japonia, China și Coreea.

Turcia exportă anual peste 800 de tone, iar România și Bulgaria au început exploatarea în scop comercial, atât pentru export, cât și pentru piața locală.

Consumul uman:

Carnea de rapană este considerată o delicatesă, cunoscută pentru proprietăți afrodiziace și gustul său unic.

Produse secundare:

Cochiliile sunt folosite în confecționarea suvenirurilor și obiectelor decorative.

Habitat și comportament:

• Habitat: Garizii trăiesc în ape puțin adânci, adesea în lagune sau golfuri, unde substratul este nisipos sau bogat în vegetație marină.
• Comportament:
  • Sunt activi în timpul nopții, când ies la suprafață pentru a se hrăni.
  • Se ascund în timpul zilei printre alge pentru a evita prădătorii.

Importanță ecologică:

• Garizii joacă un rol esențial în ecosistemele marine ca parte a lanțului trofic, fiind prădați de pești, păsări marine și alte animale acvatice.

Importanță economică:

Deși garizii din Marea Neagră nu sunt exploatați intensiv, aceștia sunt colectați local pentru consum, fiind folosiți în preparate simple,(fierți cu sare) sau ca momeală pentru pescuit.

Înmulțirea și viața

Înmulțirea se face prin depunerea ouălor, iar dezvoltarea se realizează prin metamorfoză. Se estimează că există aproximativ 6.780 de specii de crabi. Aceștia pot trăi până la 3 ani. Mediul lor de viață variază de la zone marine (ex. crabul-de-țărm din Marea Neagră) la apă dulce (ex. familia Potamonidae) și chiar pe uscat. Unele specii de crabi sunt comestibile.

Descriere:

• Dimensiune: Șarpele de apă poate atinge o lungime de peste 1 metru. Este un șarpe zvelt, cu capul lung și îngust.
• Culoare și desen: Spatele este de culoare galben-cenușiu, cu un desen închis ce formează cinci șiruri de pete pătrate, asemănătoare unui tablou de șah. Adesea, pe ceafă se găsește o pată în formă de V. Abdomenul este alb-gălbui sau roșu-portocaliu, cu pete negre alternante.
• Habitat:
• Este mai adaptat la mediul acvatic decât alte specii de șerpi, cum ar fi șarpele de casă, și preferă să trăiască aproape de apă, îndepărtându-se rar de mal. Acesta poate fi găsit până la altitudini de aproximativ 1000 m.
• Comportament alimentar: Pândește prada sub apă, hrănindu-se cu broaște, mormoloci, tritoni și pești, inclusiv guvizi și păstrăvi.

Reproducere:

Ponta: Reproducerea are loc în perioada iunie-iulie, când femela depune între 5 și 25 de ouă albe, lungi. Acestea sunt lipite unele de altele și sunt îngropate în sol afânat, frunzar, detritus, sub mușchi sau paie putrede. Ouăle au o incubare care durează aproximativ două luni.

Descriere:

• Dimensiune și aspect: Meduza este translucidă și de obicei are un diametru de aproximativ 25 cm. Poate fi recunoscută cu ușurință datorită celor patru gonade în formă de potcoavă, care sunt vizibile prin partea superioară a clopotului.
• Tentacule: Folosește tentaculele pentru a captura planctonul și moluștele, pe care le aduce în corp pentru a le digera.
• Mișcare: Meduza are o capacitate limitată de mișcare activă, deplasându-se adesea în mod pasiv, fiind transportată de curenții de apă.
• Mediul de viață: Trăiește în ape reci și este adesea întâlnită în apele oceanelor și mărilor mai reci, motiv pentru care este adesea denumită meduza de apă rece.

Alimentație:

• Aurelia aurita se hrănește prin capturarea planctonului și a moluștelor folosind tentaculele sale. Acestea sunt aduse în corpul meduzei pentru digestie, unde sunt procesate într-o cavitate centrală.

Ecologie:

Meduza joacă un rol important în ecosistemele marine prin reglarea populațiilor de plancton și alte organisme mici, contribuind astfel la menținerea echilibrului ecologic în ape reci.

Populație:

Această meduză apare frecvent în lunile de vară târziu și începutul toamnei, când populațiile cresc semnificativ, fenomen cunoscut sub denumirea de bloom (înflorire), ca urmare a temperaturilor mai ridicate și altor factori de mediu, precum vântul.

Venin și pericole:

Deși este moderat veninoasă, Rhizostoma pulmo nu este la fel de periculoasă ca alte specii de meduze. Contactul cu aceasta poate provoca senzații de arsură pe piele, dermatită și ulcerații, ceea ce sugerează că este toxică pentru oameni, dar nu reprezintă o amenințare majoră.

Utilizări:

• În Asia, Rhizostoma pulmo este folosită pentru compuși bioactivi în medicina tradițională și alimentație. Un studiu sugerează că prin spălarea în soluții apoase și separarea proteinelor de mare greutate moleculară din extracte, este posibilă eliminarea compușilor toxici și concentrare de compuși solubili activi care ar putea fi utilizați în scopuri nutraceutice și cosmeceutice.

Această meduză este un exemplu interesant de specie marină cu aplicații tradiționale și utilizări moderne în industria sănătății și cosmeticelor.

Sistemul intern: Cavitatea gastrică internă este conectată la o rețea de canale care formează un tip de plasă în mesoglea.

Distribuție

• Habitat: Beroe ovata este o specie pelagică și are o distribuție largă în Oceanul Atlantic și Marea Mediterană. Este prezentă în Atlanticul sudic, în largul coastelor Africii și Braziliei, și a fost observată în Atlanticul nord-vestic, până în New Brunswick și Chesapeake Bay. Adâncimea maximă la care poate fi găsită este de aproximativ 100 m (328 ft), dar a fost raportată și la adâncimi de 1.719 m (5.640 ft).
• Mediu: A fost introdusă în numeroase mări din Europa de Est, inclusiv în Marea Neagră, Marea Egee, Marea Azov și Marea Caspică. Specia are o toleranță ridicată la salinitate, variind de la 1,2% în Marea Caspică până la 3,3-3,7% la suprafața Oceanului Atlantic.

Impact ecologic

Introducerea în Marea Neagră: În anii 1980, meduza Mnemiopsis leidyi a fost introdusă accidental în Marea Neagră, unde s-a înmulțit rapid, iar până în 1989 numărul acestora a ajuns la 400 de indivizi pe metru cub de apă. Această specie a concurat cu peștii locali pentru hrană și a consumat ouăle și larvele acestora, perturbând echilibrul ecosistemului. Pentru a controla această invazie, Beroe ovata, care se hrănește cu Mnemiopsis leidyi, a fost introdusă ca un control biologic. Această abordare a avut succes, iar populațiile de Mnemiopsis leidyi au scăzut la un nivel care nu mai afectează grav ecosistemul. După dispariția Beroe ovata în toamnă, biomasa de Mnemiopsis leidyi crește din nou, dar la un vârf mult mai scăzut.